Ce facem?
Asociația pentru Conștientizarea Industriei Agricole (ACIA) este o organizație non-guvernamentală, non-profit, care are drept scop educarea tinerilor despre Industria Agricolă și impactul acesteia asupra medului înconjurător, sănătății oamenilor și al animalelor. Mai exact, ACIA țintește către conștientizarea sistemului invizibil și instituționalizat care ne condiționează să facem alegeri alimentare – de cele mai multe ori iraționale sau contrare cu valorile noastre de iubire și compasiune.
Tot mai multe studii științifice demonstrează că adoptarea unei diete bazate pe plante este benefică atât oamenilor, cât și mediului. De aceea, am conceput programul educațional “În spatele farfuriilor …” prin care informăm și susținem tinerii să facă alegeri alimentare conștiente.
Suntem dedicați egalității de șanse și creării unei culturi a muncii diverse și incluzive. Angajamentul de a încuraja într-un mediu care acceptă și acceptă diversitatea este una dintre valorile noastre de bază și se reflectă în comunicările noastre interne și externe. La ACIA, toți oamenii – indiferent de rasă, religie, naționalitate, ereditate, identitate sau expresie de gen, orientare sexuală, origine, abilitate sau vârstă – sunt încurajați să solicite oportunități de angajare. Mai mult, toți membrii sunt încurajați să devină familiarizați în privința privilegiilor și a sistemelor de opresiune și vom furniza informațiile necesare pentru a îi ajuta să își dezvolte și să își cultive o astfel de conștientizare.
Ce probleme am identificat?
Sănătate publică deteriorată
În România, principalele cauze ale mortalității sunt bolile cronice. Conform buletinului informativ publicat de Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, primele trei poziții sunt ocupate de boli ale aparatului circulator (boli cardiovasculare), cancer și boli ale aparatului respirator.
Într-un raport furnizat de Eurostat, se poate observa că principalele cauze ale mortalității în țările Uniunii Europene pot fi atribuite stilului de viață.
Studiile demonstrează faptul că o dietă bazată pe plante poate nu doar să prevină apariția bolilor cronice, dar chiar să le reverseze.
Deșeurile generate în industria zootehnică intensivă
În contextul crizei climatice cu care ne confruntăm în prezent, trebuie să luăm în calcul toți factorii care contribuie la încălzirea globală. Printre aceștia se numără și Industria Alimentară, iar ponderea majoritară este dată de ramura acesteia numită zootehnie.
Dacă vom compara resursele necesare pentru un stil de viață vegan cu cele necesare pentru omnivori, vom constata că o persoană cu o alimentație din plante (vegetală) are nevoie de 18 ori mai puțin teren și economisește aproximativ 1 500 000 litri de apă, 6 600 kg de cereale, 1000 m2 de pădure și 3 300 de kg de CO2 pe an față de o persoană cu o alimentație omnivoră. De asemenea, o persoană cu alimentație vegană salvează viețile a 100-300 de animale în fiecare an.
Lipsa opțiunilor bazate pe plante pe piața din România
Conform statisticilor, există o scădere a consumului de produse de origine animală și o creștere a celor de origine vegetală. Oamenii aleg produsele alimentare vegane din diverse motive, precum sănătatea, mediul sau drepturile animalelor, iar presa mainstream reușește să surpindă acest aspect.
Nevoia pieții din România este de a ține pasul cu piețele cu economie mai dezvoltată din vestul Europei (Marea Britanie, Germania, Belgia, Luxemburg, Suedia, Franța), SUA, Canada sau Australia. Acolo există o varietate de produse vegetale, cu ingrediente de proveniență exclusiv din plante, carne “curată” crescută/cultivată în laborator.
Subvenții alocate unor sectoare ineficiente
Guvernul României alocă sume foarte importante pentru subvenționarea zootehniei. Conform acestui comunicat, țara noastră a avut un plafon pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru speciile bovine și ovine/caprine în valoare de 189.609.057 euro, în 2016 .
Pentru eficiență, una dintre variante care contribuie atât la îmbunătățilrea sănătății generale cât și la reducearea risipei alimentare, a gazelor cu efect de seră și a poluării mediului este ca aceste fonduri să fie direcționate către proiecte agricole care au la bază proteine din plante.