Recrutăm!

Supererou Sustenabilitate

~post voluntar~

Descrierea organizației

ACIA este o organizație nouă în România (2019) dedicată expunerii și conștientizării efectelor alimentației noastre asupra sustenabilității mediului, sănătății și al animalelor. Mai exact, a sistemului invizibil și instituționalizat care ne condiționează să facem alegeri alimentare de cele mai multe ori inconștient. ACIA a preluat conceptul de Humane Education – Este prima și singura organizație care se concentrează exclusiv pe educație, fiind o instituție de pionierat în mișcarea de justiție socială din țară.

Inspirați de activitățile care se desfășoare de ani de zile în occident, am creat programul “În spatele farfuriilor …”, care are un impact local semnificativ. Suntem o echipă tânără și cu multe idei gata de pus în practică România.

ACIA este o organizație mică, cu obiective ambițioase și cu dorința de a contribui la îmbunătățirea sistemului alimentar global prin educarea tinerilor. Obiectivele noastre strategice pe parcursul următorilor ani includ introducerea în materia școlară a unui curs obligatoriu cu subiectul: impactul alimentației asupra mediului și animalelor. 

Căutăm o persoană talentată, foarte organizată, dedicată, cu cunoștințe despre mișcării vegane în România și un angajament față de o gândire strategică și integritate individuală pentru a se alătura echipei noastre.

Rolul

Rolul de “Supererou Sustenabilitate” este unul general. Criteriile de selecție sunt:

Gradul de familiarizare cu veganismul/ mișcările pentru mediu și climă/ a mișcării pentru drepturile animalelor; 

Rezonanță puternică față de viziunea și valorile ACIA.

Un simț al umorului și o atitudine pozitivă.

Experiența de lucru într-o organizație de educație, advocacy pentru animale, mediu sau sustenabilitate este un plus.

Dacă ne placem reciproc, după ce vei fi selectat, vei avea posibilitatea să lucrezi cu noi dintr-un rol pe care îl vei alege funcție de ce ți se potrivește. Rolurile sunt fluide și granulare.

La ACIA, toți membri au libertatea de a-și alege un rol în cadrul echipei și de a propune și prelua inițiativă în organizație.

Cum aplic?

Completează formularul de mai jos 

sau

Trimite pe mail CV-ul tău și o scrisoare de intenție la adresa: contact@acia.ong care să includă răspunsul tău la întrebarea:

Care este motivul pentru care vrei să lucrezi cu noi?


Te așteptăm cu drag!

Echipa ACIA